Educația și perspective de viitor în Predeal

Transformarea economică a orașului Predeal, în mijlocul frumuseții Munților Carpați este vizibilă și tangibilă.
În Primăria Predeal, întâlnim pe domnul primar Liviu Cocoș, care ne întâmpină în biroul său mobilat cu noblețe. Multe dintre proiectele sale de construcție sunt expuse aici prin toate etapele, începând de la planificare până la finalizare.

“Putem fi mândri de realizările noastre de astăzi”, a precizat domnul primar. “Noi am început proiecte mari și importante și am demonstrat că putem pune în aplicare planurile noastre. Noi schimbăm Predealul. Recâștigam timpul pierdut. Noi suntem o comunitate puternică și putem demonstra valorile noastre de care suntem mândri. Fiecare pas pe care-l facem înainte determina succesul nostru.”

“România trăiește într-un spirit dinamic și optimist cu dorință de a folosi în mod optimal șansele și resursele pe care le are”, spune vice președintele Never Give Up, Christoph Schwarz.
“De multe ori nu este vorba de o lipsă de resurse ci de un ’pod’, o cale de legătură de a aduce resursele la locul unde sunt necesitate.”

Never Give Up a construit un asemenea “pod de legătură” în noiembrie 2015 pentru a aduce diverse bunuri materiale necesare liceului Mihail Săulescu din Predeal.

“Asociația de părinți LMS Predeal a fost infiintata pentru a suporta și susține activitățile liceului. Avem nevoie de răbdare, încredere și înțelegere pentru a avansa munca noastră. Ca părinți, suntem mândri de copiii noștri și dorim să promovăm dezvoltarea lor. Vrem ca ei să vină cu placere la școală, să studieze, astfel încât vor fi capabili să dezvolte țara noastră “, spune doamna Luminița Grigore, președintele asociației de părinți LMS.

Schimbul de experiență pe timp îndelungat constituie baza unei contribuții prețioase cu noi perspective de dezvoltare a acestei regiuni deosebit de frumoasă.
Primarul orașului Predeal precum și directorul liceului Mihail Săulescu și-au exprimat recunoștința pentru ajutorul acordat și colaborarea interculturală cu organizația Never Give Up din Elveția.